Ma legan in absurditate si zbor intr-o nonsalanta cruda care ma linisteste. Nepasarea ce ma apasa tinde spre indiferenta si nu stiu la ce sa ma astept de la viitor.
In sfarsit pot sa ma laud cu noua mea reusita : sunt complet nepasatoare la subiectul EL. Nu ma mai doare,nu ma mai agit. Inca pot sa ascult pasarile cum canta la fereastra mea,chiar daca,din pacate,nu mai sunt asa matinala cum eram odata. Mi-e dor de o ploaie amara...cum n-am mai simtit de mult. Nu mai vreau nimic din ce am avut. Noutatea se strecoara subtil in fiinta mea si trebuie sa ii ofer loc de desfasurare.
-Te poftesc,auzi? Fa-ma sa uit . Adu-mi fericirea ce mi-a lipsit atata timp. Noaptea grea,fa-o zi. Adu-mi aminte cum zambeam cand eram copil,sau de fapt,fa-ma copil inca odata.
Un dans de lacrimi a inceput sa-si faca numarul pe chipul meu revoltat de absenta durerii...
-Unde e starea aceea de nimicitate,ce nu s-a departat de mine vreun minut in ultimul timp?! cum voi trai fara depresiile mele ? parca acum imi placea sa ma simt bulversata,
neputincioasa.
Acum am aripi. se infiripeaza in mine curajul de a incepe o noua aventura. De a trece peste orice limita,de a fii altcineva si in acelasi timp,de a ramane aceeasi persoana.Da! Astept invitatii de la viata.
-Haide scumpa mea ! ia ti inima in piept si joaca te cu mine. Arata mi ce poti . Promit ca de data asta iti fac fata.
Z.
