Dimineata de martie, inertie si o bucurie nebuna ca scap de Bucuresti. Nu vreau sa intru in detalii, doar stiu ca eram asteptata de Matei, prietenul meu cel mai bun, si de trenul ce urma sa fie biletul meu spre fericire.
In tren l-am cunoscut, nu o sa ii dau un nume, era doar un tip antipatic, care nu--mi inspira decat argoanta nefondata si rautatea. Nu puteam sa-l descifrez, nu vroiam sa o fac, nu era omul pe care-l doream in preajma mea. Orele de pe tren au trecut repede si mi-am mutat resedinta in autocar, unde el nu avea sa fie pentru mult timp, pentru ca orgoliul lui prostesc i-a fost interdictia de a trece de vama. L-am vazut plecand si nu puteam sa-mi dau seama cat de inconstient poate fi un om, dar nu am stat prea mult sa reflectez fiindca ieseam din tara. Lasam in urma Romania, lasam in urma tot.
In Budapesta m-am distrat grozav si dupa o noapte pe autocar am ajuns in campus in Anglia unde l-am vazut din nou. Nu-mi venea sa cred ca eram urmarita de atata ghinion si ca nu scapasem de el dar intr-un fel ma bucuram sa-l stiu bine, sa-l stiu in siguranta... Sa-l stiu langa mine.
Refuz detaliile inca odata asa ca o sa trec direct la cautarea aberanta a casutei noastre din campus care s-a lasat greu de gasit. Desi eram cinci in cautarea ei nu stiu cum am ajuns sa fiu doar eu cu el in expeditie si ajunsa la capatul rabdarilor si tot odata ducand o lupta apriga cu vantul, am gasit-o. Mi-a cerut sa-l pup pe obraz si chiar daca nu mi-ar fi cerut asta, as fi facut-o.
Au trecut zile, au trecut nopti, au trecut vorbe si mi-am jurat ca vreau sa-l cunosc. Am vrut sa-l stiu pe de rost, sa-l fac sa nu mai fie dobitocul increzut de la inceput. Si-am vazut in ochii lui speranta, tot ce imi ramanea de facut era doar sa sper ca nu ma inselam in privinta lui. Ne-am apropiat cate putin cu fiecare secunda care trecea si-am ajuns sa-i simt sangele cum ii pulseaza in vene, sa fiu mai sincera cu el decat eram cu mine. Nu vroiam sa ma indragostesc de el, ma luptam cu inima mea... Doar ca a fost involuntar. Cum puteam sa ma impotrivesc cand aveam in fata ochilor viitorul meu?! Cand bataia inimii lui era bataia inimii mele. Cateodata mi-as dori ca sufletul meu sa fie pianul lui, sa cante la fiecare emotie de-a mea, dar inca n-am ajuns sa merit asta.
Nu-i prea bun pentru mine si nici eu nu-s prea buna pentru el. Suntem facuti sa fim unul pentru altul. Dar mi-e frica, sau cel putin mi-a fost, ca toata povestea asta care e mai mult ca sigur rupta dintr-un vis, pentru el sa fie o joaca. Sa dureze prea putin si el sa nu fie constient de impactul pe care il are auspra mea.
Azi ma uitam in pozele din tren. Am prins cel mai frumos rasarit, pentru in geam se vedea soarele cum mangaie reflectia Fat-Frumosului meu.
