L-am lasat dormind. Imi place sa il stiu langa mine dar insomnia mea isi spune cuvantul. Stiu ca sunt fericita langa el...dar fericirea asta ma intristeaza. Fiecare parte a corpului meu vibreaza pentru ca sttie cum sa trezeasca in mine si cele mai inlantuite simtiri, dar iubirea mea, unde e? Nu-mi pasa daca merita sau nu, daca doar ii vindec ranile sau sunt un nou inceput... vreau sa-l iubesc, cu riscul de a fi dezamagita, de a suferi, de a uita iarasi ca din dragoste nu se moare. Vreau sa ma indragostesc iar si iar de ochii lui ce imi plac la nebunie dar ... nu pot. Nu simt !! Sufletul meu parca e mort si m-am transformat in ceva ce am jurat ca nu voi fi : un om ca toti ceilalti. Poate e doar instinctul meu de conservare, poate mintea mea n-ar mai suporta o alta dezamagire, dar ce sens are viata asta daca nu iubesti?!
Am uitat sa mai fiu eu, sa nu-mi pese daca il sperie sau nu afectiunea, dar e in zadar. Nici macar nu stiu de ce mai aduc in discutie asta atata timp cat eu nu pot sa ofer decat un zambet, niste cuvinte si... trupul meu. Ce valoare au toate astea ce odata paleau in fata sentimentului suprem? auzi, cuvinte! Vorbe goale in care cred pe moment dar care se evapora in fiece secunda, pentru ca sunt vorbe. Nici durere nu mai simt, nici dor, nici ura... nimic. Parca indiferent ce as face sau oricat de mult as incerca, inima mea refuza sa e mai deschida. Poate a uitat cum si trebuie doar sa ma resemnez si sa accept situatia ca atare.Majoritatea oamenilor vor sa fie iubiti, eu vreau doar sa iubesc si parca mi-e imposibil. mhhhmmmm, de ce imi mai bat capul? oricum e inutil. O sa ma furisez in pat, cu speranta ca atunci cand ma trezesc sa ma reintorc la viata.
