Ploaie amara.

Astazi m-am trezit cu un chef de nimic.Cheful a persistat pe de-alungul intregii zile,dar ghici ce : nu-i bai! In fiecare secunda infloresc mii de vise in mine si eu nu ma supar,ba din contra...imi face placere,dar pana la vise - ma asteapta realitatea.
Ascunsa sub patura si pierduta intre doua perne pufoase mi-am asumat 'riscul' de a asculta pentru prima oara pasarile cum canta si picurii de ploaie lovindu-se de fereastra mea intre deschisa. Mi-as fi dorit sa fiu acolo undeva,in mijlocul unor copaci picurati cu roua si sa zambesc fara motiv. Dupa ce somnul s-a departat complet de mine,melancolia a batut la usa camerei mele. Nu mi-am permis sa fiu rautacioasa cu ea,asa ca i-am deschis. M-a luat in brate,sufocandu-ma cu dor,si gravitatea ei s-a revarsat peste fiinta mea.Plangea in mine si-mi soptea dezamagita : 'm-ai uitat.te schimbi,draguta mea.incepi sa fii ca toti ceilalti'.Intr-o clipa de absurditate,m-am repezit spre oglinda si m-am adancit in imaginea perceputa de ochii mei. Nu se potriveau. Nu erau aceleasi persoane. M-am simtit straina de mine.
Ploaia se lovea acum cu repeziciune de geamul meu si parca imi canta un cantec de dor. Si ea imi ducea lipsa? Am aruncat o privire spre ceas ... orele nu mai insemnau nimic. Treceau si atat,fara niciun scop. M-am adancit din nou in patura si-am incercat sa.mi limpezesc mintea,dar fara folos. Ma simteam rece si goala si asa a fost tot restul zilei. Si-am sfarsit ascultand cateva picaturi de apa uitate-n vant,cu geamul larg deschis,intr-o camera dominata de intuneric. Caut refugiu...Mi-e dor de mine.
Nu stiu unde m-am pierdut,sau unde m-am gasit.Mi-as mai dori sa uit de reguli,sa ma plimb singura prin Cismigiu si sa inceapa o ploaie amara...
Mii de picaturi de cer sa se imprastie in aer si sa fie parfumate cu vise. Sa se imbete cu zambete si sa se-mpiedice in regrete.Sa adoarma-n ura si sa se trezeasca-n cantec. Asta e tot ce vreau!