Romanul meu,fara sfarsit.

Ante-scriptum : Zi frumoasa de inceput de vara.Inca o zi irosita cu prietenii,urmarind niste meciuri de baschet la care nu eram nicidecum atenta.In fata ochiilor,imi apare,El. El,ce s-a dovedit a fi mai tarziu,omul care punea stapanire pe gandurile mele. Toata perioadata in care El, si-a avut locul in mintea si in sufletul meu,a fost parca rupta dintr-un fragmemt din ‘Elevul Dima dintr-a VII-a’,'Invitatie la vals’ si ‘La rascruce de vanturi.’ Cate putin din fiecare. Simteam inversunarea lui Dima,atunci cand refuza din raspunteri sa nege sentimentele ce-l rapuneau la pamanat.Mai exact dragostea lui pentru Lotte. Simteam dorul nebun al lui Catherine atunci cand Heatcliff a plecat fara sa se uite inapoi.Faceam parte din fiecare poveste…dar atunci simteam de parca as avea propriul meu roman de dragoste : Silviu. Asa avea sa se numeasca romanul meu,ce nu putea fi dus la bun sfarsit. Dar romanul meu…ei bine,romanul meu nu era vulgar,nebun sau prostesc. Era pur. Era despre dragostea la prima vedere.O dragoste pura si frumoasa,pentru un baiat pe care mi-l doream ca frate,ca prieten,ca iubit.Ca orice.Dar totul mergea in directia coplilaroasa,reusind sa se mentina pe acel drum,fara sa se abata din cale.

De doua saptamani jumatate,daca nu 3,accesul la internet mi-a fost limitat.nu pentru ca asa a fost sa fie,ci numai din cauza firului meu de internet ce s-a rupt,dupa o perioada de trauma in care a fost strangulat.Singura concluzie pe care am tras-o in aceste zile de absenta e: ca mi-a fost dor sa scriu,aici pe blog,singurul loc,unde pot sa ma descarc. In rest,am observat ca internetul e total nefolositor…sau in cazul meu,messengerul.

Ca sa revin la “povestea mea de dragoste” pe care am lasat-o in voia sortii in ultimele zile,voi incepe cu : Daca-ati sti cate s-au intamplat!!Ei bine,poate ca eu n-am mai avut cum sa imi continui destainuirile,insa timpul n-a stat deloc. Chiar daca m-am folosit de telefonia mobila pentru a comunica cu ‘mon amour’ asta nu m-a impiedicat sa ma lovesc de o rasturnare de situatie…asa ca hai sa o luam logic.

18 iunie : M-am trezit destul de greu,am facut un dus fulger,mi-am aruncat niste haine pe mine,la intamplare si…impreuna cu Denisa am plecat inspre teatru.Imi micile pauzele pe care maestrul Damian Crasmaru,ni le oferea,gandul imi fugea la Silviu si cu greu venea inapoi.Dupa vreo 2 minute de meditare indelungata m-am hotarat sa-i dau un mesaj cu intrebarea : “Ce faci,micutule?”.Raspunsul fiind in stilul lui Fat-Frumos, nu m-a surprins.Suna cam asa: “uhm,bine.tu?”. Da! M-am simtit fantastic..(a se observa ironia,daca se poate)! Dar nu m-am dat batuta.Am mai vorbit prin mesaje pana cand,seara,la o ora pe atat de tarzie,la fel de acceptabila,i-am propus sa vorbim la telefon.Imi spusese ca-l lasa bateria. Asa ca am lasat si eu de la mine.

19 iunie.Aceasi rutina zilnica,numai ca de data asta,n-am primit niciun raspuns.Ziua aceea a fost groaznica.Teribil de urata,as fi preferat s-o uit,dar de datoria mea e sa scriu,sa scriu,sa scriu. M-am certat cu ai mei parinti,am rezistat cu brio unor ture neplacute de plans..si-am finalizat adormind. 23:45.Mai erau fix 15 minute pana cand implineam frumoasa varsta de 14 ani>Speram din tot sufletul ca Silviu ma va face sa zbor printr-un mesaj in care-mi marturisea iubire vesnica.Aiureaa!!! Vise fara rost.

In zilele urmatoare am incercat sa nu ma mai gandesc la el,dar presiunea ma apasa atat de grav,incat am cedat.Am vorbit prin cateva mesaje,pana cand, m-am decis sa iau o hotarare care ma a afecta ingrozitor.

Mesaj in genul celuia pe care i l-am trimis,sau mai bine zis,ce mi-ar fi placut sa-i trimit cu adevarat.:

Scumpul meu a carui singura vina a fost sa imi apari in fata ochilor,m-am gandit neincetat la tine si…am hotarat sa-ti iau o povara de pe umeri.Mi-am dat seama ca tot ce-a fot pana acum,adica mai nimic,a fost pentru ca devenisem dependenta de gandul ca tu o sa fi al meu,candva. Niciodata,n-am mai iubit atat de pur,curat si nebuneste. In fiecare zi ma hraneam cu sperante,chiar daca nu am habar de unde apareau acele mici sclipiri de sansa. As fi vrut sa mai am frumoasa oportunitate sa te privesc in ochi,si indepartandu-ma de fiinta ta sa-ti spun un nenorocit de ‘te iubesc’.Dar nu mai vreau sa cred in van.Mi-a ajuns..Acesta e ultimul meu mesaj pentru tine,pentru ca daca mai continui asa,mor incet dar sigur.Iarta-ma ca ti-am complicat viata. Te iubesc.

Asta a fost ultima oara,cand m-am mai gandit la el.Am preferat sa ma rup de realitate,sa ma ascund in bratele calduroase ale teatrului,care ma fac sa uit de toate neplacerile.Faptul ca am onoarea de a sta langa iubitul meu maestru,Marele Damian Crasmaru,este tot ce am nevoie.Sa ma dedic cuiva,sa imi dedic trup si suflet pentru ceva care merita cu adevarat,e menirea putinor oameni.Eu mi-am gasit scopul,telul,steaua indepartata la care pot sa ajung doar prin multa munca..Teatru.Nu mai am nevoie de placerile lumesti…care sunt descrise mai bine prin prostesti sau coplilaresti.Si nici atat de ‘iubire’. Pentru ca,singurile mele mari iubiri sunt Damian Crasmarul si Teatrul. Asa ca,imi iau ramas bun…de la ce a insemnat indiferenta sau prostie din partea mea. Si pornesc spre un alt stil de viata.Adio.