Am trait atata vreme doar din vise
Le-adunam in inima si le vindeam
Le vindeam mereu pe o nimica toata
Dar in sinea mea ce mult ma bucuram
Cand in schimbul unui vis primeam un zambet
Din acel suras mai plamadeam un vis
Insa lumea s-a schimbat si pe-alte drumuri s-a grabit
Sau poate numai eu am obosit un pic
asculta vantul cum bate … priveste ploaia cum canta.Ah,Dumnezeule…iubesc! Dumnealui m-a invatat sa simt iubirea,ei bine,da.Dumnealui. Pare absurd,nu e! Lasati.ma sa.mi cant povestea…lasati.ma sa sfidez timpul,sa invat sa zbor. Eu,sunt doar un inca o fata care s-a indragostit de un baiat.Care a varsat lacrimi de amor si care a gustat din suspine.Care a invatat usor usor ce inseamna dezamagirea. Dar,eu,spre deosebire de alte fete l-am avut langa mine si mi-a spus : Scrie,proasto!N-o sa te mai doara asa de rau. Si-am scris,si azi zambesc.Nu mai ma doare. Dar am uitat sa.i multumesc…Si acum o ceata invaluie mintea nestiutorilor. Cui sa.i multumesc…Lui! Omul care care nu imbatraneste niciodata.care te invata sa visezi.care iti face avant si te indeamna sa zbori. Singurul om,care pune teatrul,scena,viata mai presus de el insusi. Maestrului Damian Crasmaru. Dar shhhht! sa nu ma auda ca iar ma baga-n aia mamii. Dar da! Dumnealui trebuie sa ii multumesc pentru simplul fapt ca am onoarea sa.l ascult povestind cum o viata-ntreaga a fost imparat si rege.conte si duce.print si general. Cum toata viata a fost un model demn de urmat… Noi,oamenii de-aici sau de pretutindeni suntem batrani.Suntem mai batrani decat maestrul cu aproape o eternitate.Si va intrebati de ce? Pentru ca niciunul din noi,nu poate trece prin viata ca un fulger cuceritor de teritorii,inimi si scene si sa nu oboseasca. E inuman si e ilogic. Dar nimic in universul asta nu e logic…si pentru ca prefer sa cad in bratele absurdului o sa ma las purtata de vis si-o sa vedeti si voi prin cuvintele mele ce am avut eu onoarea sa aud.
‘o,Carmen.iubita mea Carmen.sunt un om de nimic…ii fac rau si ea tot ma iubeste.E painea lui Dumnezeu.fara mine nu traieste,nu vede,nu respira.ii e dor de mine si cand ma duc sa cumpar paine.Carmen,scumpa mea,Carmen. mi-a rupt sufletul cand mi-a spus cu vocea ei de inger,fiindca vezi tu,Carmen are o voce de inger,cand mi-a zis : Damian,eu fara tine,nu plec niciunde.Eu fara tine nu pot sa mananc,sa dorm,Damian.’
Si acum ma intreb…Cum?! cum? cum? Nu! Damian Crasmaru nu s-a nascut pentru a trai.Damian Crasmaru s-a nascut pentru scena si pentru iubire,si spuneti.mi dumneavoastra?! E indeajuns de apreciat…de iubit?De respectat? Numai caldura cu care ma invaluie atunci cand ma imbratiseaza ma face sa.mi plec ochii si sa-mi spun in gand : ‘nici macar nu meriti’,si parca simte rusinea mea,si-atunci stransoarea bratelor lui,ma ridica la ceruri,ma invata sa zbor si imi patrund in minte cuvintele lui ‘ma uimesti,fetita scumpa’.Si-atunci ma uit in ochii sai si ma intreb:cum sa nu-l iubesti?!Cum sa nu te simti neinsemnat numai simtindu-i prezenta.
Odata mi-a luat mana intr-a lui,mi-a sarutat-o,si zambind mi-a spus : ‘nimeni n-o sa iti mai sarute mana,asa cum ti-am sarutat-o eu’.
asculta vantul cum bate…priveste ploaia cum canta. Opreste muzica infernala ce pune stapanire pe mintile mele si lasa-ma sa-ti jur c-am cunoscut un nemuritor. Lasa-ma sa.ti cant povestea lui…sau lasa-l chiar pe el sa ti-o fredoneze. Invatati ce-i aprecierea…invatati sa muriti iubind,iertand…invatati sa spuneti ce simtiti cu adevarat.Caci de cand iubirea.i un pacat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu